România

Ciamba a reafirmat, la Geneva, sprijinul României pentru relansarea activităţii de fond a Conferinţei pentru Dezarmare

​Secretarul de stat pentru relaţii bilaterale şi afaceri strategice în spaţiul euroatlantic, George Ciamba, a participat, miercuri, la Geneva, la segmentul de nivel înalt al Conferinţei pentru Dezarmare, context în care a reafirmat sprijinul României pentru relansarea activităţii de fond a acestui for, inclusiv prin valorificarea iniţiativelor avansate în contextul deţinerii de către ţara noastră în 2017 a Preşedinţiei Conferinţei.

Potrivit unui comunicat al MAE, secretarul de stat a reiterat importanţa iniţierii negocierilor privind Tratatul de interzicere a producţiei de material fisionabil în scopuri militare şi a reconfirmat angajamentul României faţă de menţinerea şi consolidarea actualului cadru internaţional în domeniul neproliferării şi dezarmării.

"În context, înaltul oficial a făcut apel la o abordare unitară şi incluzivă, insistând asupra importanţei identificării punctelor convergente şi degajării consensului cu scopul consolidării sistemului internaţional de dezarmare şi neproliferare. De asemenea, a reafirmat rolul fundamental al unui sistem multilateral eficient în domeniul dezarmării, neproliferării nucleare şi controlul armamentelor pentru consolidarea securităţii internaţionale", precizează sursa citată.

În marja sesiunilor la nivel înalt ale Consiliului Drepturilor Omului şi Conferinţei pentru Dezarmare, George Ciamba a avut întrevederi cu Maria Ubach Font, ministrul Afacerilor Externe al Principatului Andorra, şi cu Laura Thompson, director general adjunct al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie.

MAE arată că în cadrul discuţiei cu Maria Ubach Font au fost abordate teme de interes bilateral şi european, inclusiv exercitarea Preşedinţiei României la Consiliul UE în prima jumătate a anului 2019.

La întâlnirea cu Laura Thompson, care şi-a prezentat candidatura pentru postul de director general al OIM la alegerile care vor avea loc în luna iunie 2018, au fost abordate şi aspecte ale colaborării între România şi această organizaţie în actualul context internaţional.

* Conferinţa pentru Dezarmare a fost înfiinţată în 1979, sub auspiciile acesteia fiind negociate principalele documente juridice multilaterale în domeniu: Tratatul pentru neproliferarea armelor nucleare (NPT), Convenţia privind interzicerea armelor biologice (BWC) şi chimice (CWC), Tratatul pentru interzicerea totală a testelor nucleare (CTBT).

Conform MAE, agenda Conferinţei de Dezarmare presupune şapte teme principale: încetarea cursei înarmărilor şi dezarmarea nucleară; prevenirea războiului nuclear, inclusiv chestiuni conexe; prevenirea cursei înarmărilor în spaţiul extra-atmosferic; acorduri internaţionale eficiente pentru asigurarea statelor neposesoare de arme nucleare împotriva utilizării şi a ameninţării cu utilizarea armelor nucleare; noi tipuri de arme de distrugere în masă şi noi sisteme de lansare a acestora, inclusiv arme radiologice; programul cuprinzător de dezarmare; transparenţa în domeniul armamentelor.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

Lista secțiilor de votare organizate în Republica Moldova

22.10.2019

La scrutinul organizat în luna noiembrie 2019 pentru alegerea Președintelui României,…

Informații pentru alegătorii din Republica Moldova

17.10.2019

Pentru informații referitoare la secțiile de votare organizate în Republica Moldova…

Ghidul alegătorului român din străinătate

11.10.2019

Informăm toți cetățenii români interesați de modul în care își pot exercita dreptul…