România

Klaus Iohannis: Uniţi şi solidari avem puterea de a construi o Românie mai bună

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis românilor un mesaj de felicitare cu ocazia Anului Nou, în care spune că 2017 a fost un an al încercărilor, în care societatea şi-a demonstrat maturitatea şi ataşamentul faţă de valorile democraţiei, iar lecţiile trecutului ne dau încrederea că uniţi şi solidari avem puterea de a construi o Românie mai bună.

 "Ne mai despart doar câteva ore de 2018, când vom păşi împreună în Anul Centenar. Este momentul bilanţului pentru fiecare dintre noi, o bună ocazie de a reflecta la realizările noastre şi la ceea ce ne propunem. 2017 a fost un an al încercărilor, în care societatea românească şi-a demonstrat pe deplin maturitatea şi ataşamentul faţă de valorile democraţiei. Viitorul ne va pune în faţa unor noi provocări, iar lecţiile trecutului ne dau încrederea că împreună, uniţi şi solidari, avem puterea de a construi o Românie mai bună, pentru noi şi generaţiile viitoare. Vă urez tuturor un An Nou fericit şi La mulţi ani!'', transmite preşedintele Iohannis.
 

 

Lista secțiilor de votare organizate în Republica Moldova

22.10.2019

La scrutinul organizat în luna noiembrie 2019 pentru alegerea Președintelui României,…

Informații pentru alegătorii din Republica Moldova

17.10.2019

Pentru informații referitoare la secțiile de votare organizate în Republica Moldova…

Ghidul alegătorului român din străinătate

11.10.2019

Informăm toți cetățenii români interesați de modul în care își pot exercita dreptul…