Actualitatea ambasadei

Eveniment de lansare a volumelor "Eminescu-semne și simboluri de aur" și "Seductia absolutului. Exerciţii de hermeneutică eminesciană"

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a participat vineri, 31 august 2018, la evenimentul de lansare a volumelor "Eminescu-semne și simboluri de aur" și "Seductia absolutului. Exerciţii de hermeneutică eminesciană", autor Prof. dr. Terezia Filip.
Manifestarea a avut loc în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest, organizat la Chișinău, în perioada 29 august - 2 septembrie 2018.
Evenimentul a fost organizat de Asociația Nord pentru Cooperare și Integrare (ANCI) și Editura Proema.
Cu acest prilej, Ambasadorul României a evocat însemnătatea zilei de 31 august, dată la care, în România și în Republica Moldova, este sărbătorită limba română, precum și importanța fundamentală a poetului național Mihai Eminescu, în promovarea limbii și culturii române.
Ambasadorul Daniel Ioniță a menționat faptul că, în perioada 1-2 septembrie 2018, va avea loc la Chișinău cea de-a VII-a ediții a Congresului Internațional al Eminescologilor, eveniment la care își aduc aportul instituții relevante din România și din Republica Moldova.