Actualitatea ambasadei

Finalizarea ediției din anul 2018 a Programului de Tabere ARC

La data de 28 august 2018, s-a încheiat ediția din anul 2018 a Programului de Tabere ARC. La ceremonia de închidere a programului au participat primarul orașului Sulina, Nicolae Raduș, subsecretarul de stat din cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Victor Ionescu, reprezentanții Ministerului Tineretului și Sportului, parteneri și susținători ai proiectului „ARC”.

Participanții din Republica Moldova au beneficiat de 1146 de locuri, 923 de locuri în Tabăra Sulina din Judeţul Tulcea și 223 de locuri în Tabăra Oglinzi din judeţul Neamţ. Locurile au fost repartizate în teritoriu prin Ambasada României în Republica Moldova și Consulatele Generale de la Cahul și Bălți.

În vederea selectării tinerilor olimpici, Misiunea Diplomatică a colaborat instituțional cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova. De asemenea, în funcție de specificul fiecărei serii de tineri, Ambasada României a colaborat cu instituții de profil: instituții publice, instituții de învățământ, organizații neguvernamentale, organizații internaționale etc. care au transmis recomandări de posibili participanți, în funcție de criteriile de selecție.

Taberele de vară ARC sunt organizate anual de către Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în colaborare cu Ministerul Tineretului și Sportului din România. Acțiunile desfășurate în cadrul acestui program se axează pe activităţi educative, culturale şi  sportive, prelegeri având ca temă istoria şi civilizaţia românească, cursuri de limba română, concursuri de cultură generală, proiecţii de filme etc.

Ediția din acest an al Programului de Tabere ARC s-a derulat sub semnul celebrării Centenarului Marii Uniri.

Detalii privind evenimentele organizate în acest context sunt disponibile pe site-ul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, secțiunea Taberele ARC: http://www.mprp.gov.ro/web/arc/.