Actualitatea ambasadei

Scrisoare transmisă Președintelui Consiliului European și Președintelui Comisiei Europene privind situația din Republica Moldova

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 12 iunie a.c., o scrisoare către Președintele Consiliului European, domnul Donald Tusk, și către Președintele Comisiei Europene, domnul Jean-Claude Juncker, cu privire la situația din Republica Moldova.
Prezentăm în continuare textul integral al scrisorii:
 
„Stimate domnule Președinte al Consiliului European,
 
Stimate domnule Președinte al Comisiei Europene,
 
România, ca stat membru al Uniunii Europene, având o relație specială cu Republica Moldova, bazată pe Parteneriatul Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, și împărtășind o limbă, o istorie și o cultură comune, este preocupată de evoluțiile aflate în desfășurare la Chișinău.
 
În opinia noastră, Republica Moldova, partener asociat al Uniunii Europene prin Acordul de Asociere și Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător și, în același timp, membru al Parteneriatului Estic, se confruntă în prezent cu o gravă criză constituțională și politică, care prezintă riscuri pentru stabilitatea sa.
 
Mai mult decât atât, după cum sunt convins că știți, această criză, în imediata vecinătate a României și a Uniunii Europene, prezintă mize semnificative pentru stabilitatea și securitatea regionale pe care Uniunea Europeană și statele sale membre nu le pot ignora.
 
Cred cu tărie că Uniunea Europeană, în ansamblul său, în conformitate cu angajamentele asumate față de Republica Moldova prin intermediul Politicii Europene de Vecinătate, precum și prin Strategia Globală a Uniunii Europene, trebuie să se ridice la nivelul așteptărilor cetățenilor Republicii din Moldova, care în majoritate și-au exprimat sprijinul pentru agenda europeană a țării lor, după cum s-a confirmat și la alegerile parlamentare din februarie 2019.
 
În acest context, fac apel la dumneavoastră, în regim de urgență, pentru a identifica, împreună cu statele membre ale Uniunii Europene, acțiuni concrete pentru a pune capăt situației actuale printr-o soluție negociată în Republica Moldova, pe baza valorilor și principiilor Uniunii Europene.
 
România este pregătită să sprijine aceste eforturi, în deplină concordanță cu obiectivul nostru strategic, care este și obiectivul Uniunii Europene, acela de a susține parcursul european al Republicii Moldova.
 
Cu stimă,
Preşedintele României
Klaus-Werner Iohannis"
 

Ghidul privind rezidența fiscală a persoanelor fizice

09.08.2019

În cadrul demersurilor de informare a cetățenilor români care se află temporar/permanent…

10 noiembrie 2019 - data alegerilor pentru Președintele României

01.08.2019

Alegătorii care doresc să voteze în străinătate, la alegerile pentru Preşedintele…

Recomandări de călătorie

29.07.2019

Având în vedere perioada estivală, pentru evitarea aglomerărilor la tranzitarea frontierei …