Actualitatea ambasadei

Discursul Ambasadorului României în Republica Moldova, E.S. Daniel Ioniță, cu prilejul recepției organizate în contextul Zilei Naționale a României

Stimate domnule Prim Ministru,

Excelențele Voastre,

Doamnelor și domnilor Miniștri,

Doamnelor și domnilor Președinți de partide politice Parlamentare și extraparlamentare,

Distinși membrii ai Parlamentului,

Onorați repreyentanți ai autorităților centrale și locale,

Doamnelor și domnilor, pe scurt Dragi oaspeți și prieteni,

Îmi face o deosebită plăcere să cinstim împreună, și în acest an, Ziua Națională a României. Vă mulțumesc pentru că ați dat curs invitației noastre.

Ziua de 1 Decembrie este sărbătoarea de suflet a tuturor românilor. Reprezintă momentul împlinirii idealului nostru de libertate, unitate și demnitate națională. Este aniversarea Marii Uniri, de la care au trecut, iată, cu bune și rele 99 de ani.

Anul acesta este plin de semnificații istorice. La 21 noiembrie am sărbătorit împreună 100 de ani la nașterea Sfatului Țării, organismul care a votat în mod democratic, la 27 martie 1918, revenirea Basarabiei la Patria Mamă. Tot anul acesta, România a aniversat 10 ani de apartenență la UE.

 

1 decembrie este momentul în care privim cu gratitudine către trecut și cu speranță spre viitor. Într-o astfel de zi solemnă, trebuie să ni-i amintim pe cei care prin jertfă de sânge, muncă și năzuință au făcut posibilă această mare sărbătoare a întregii suflări românești:

- ostașii români căzuți pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial;

- oamenii politici și diplomații care s-au dedicat acestui deziderat;

- personalitățile marcante ale culturii române și, în mod special,

- pe oamenii simpli -  români din toate provinciile istorice, munteni, moldoveni, transilvăneni, bănăţeni, bihoreni, bucovineni, basarabeni, maramureşeni, dobrogeni sau aromâni - care au crezut mereu în idealul de unitate națională.

Figuri marcante precum Regele Ferdinand, Iuliu Maniu, Ion Brătianu, Nicolae Iorga, Pantelimon Halippa sau Onisifor Ghibu trebuie să ne servească drept repere incontestabile ale ataşamentului românilor faţă de valorile libertății, patriotismului, echității sociale, respectului reciproc şi toleranţei.

Anul acesta sărbătorim împreună Ziua Națională în ajunul Centenarului Marii Uniri – moment istoric de cea mai mare însemnătate – care a consacrat rolul României de promotor al păcii, justiției și dezvoltării.

Cei 99 de ani de Românie modernă ne-au pus în fața provocărilor istoriei, am trecut prin război, dictatură stalinistă și prin regim ceaușist. Totodată, am avut și șansa uriașă de a ne recâștiga libertatea – iarăși prin jertfă – în Decembrie 1989  și de a ne bucura de democrație, respect pentru drepturile omului și prosperitate.

Stimați oaspeți,

Acum, la 99 de ani după Marea Unire, putem vorbi cu încredere și mândrie despre o Românie activă pe plan internațional, un stat membru al UE si al NATO, profund ancorat in realitățile secolului XXI, care are capacitatea de a furniza încredere și stabilitate în regiunea sa de apartenență geografică, inclusiv în Republica Moldova.

De asemenea, cei 10 ani de la aderarea noastră la Uniunea Europeană au reprezentat pentru România o perioadă fastă de modernizare și de dezvoltare socio-economică, de îmbunătățire a calității vieții cetățenilor români, de valorificare a integrării în Piața Unică Europeană. Beneficiile apartenenţei noastre la UE sunt evidente. Iata câteva exemple elocvente ale fiabilității modelului de dezvoltare european: anul acesta România va înregistra una dintre cele mai mari rate de creștere economică dintre statele membre UE, de circa 7%. În acest ultim deceniu economia României a crescut cu 75%,  iar investiţiile străine s-au dublat. La nivel politic, în toată această perioadă, România s-a situat printre promotorii cei mai activi ai continuării și consolidării procesului de integrare europeană și a promovat fără rezerve și fără oboseală cauza europeană a Republicii Moldova.

Dragi prieteni,

În astfel de momente festive se cuvine să ne referim succint și la stadiul și perspectivele relațiilor bilaterale dintre România și Republica Moldova.

Este o realitate certă că relațiile dintre România și Republica Moldova sunt speciale: alături de Parteneriatul nostru Strategic privilegiat, comunitatea de limbă, istorie și tradiții reprezintă liantul indisolubil al sprijinului permanent pe care îl acordăm Republicii Moldova pe drumul său european.

Relațiile noastre au o dinamică aparte, se dezvoltă și se diversifică permanent. Nu există nici măcar un domeniu, fie el politic, economic, cultural sau social, în care să nu avem exemple de reușite și de bune practici comune. Nu le voi enumera pe toate, deoarece nu ne-ar ajunge timpul. Voi puncta succint doar ceea ce cred eu că merită menționat în acest context festiv:

  • întrevederile bilaterale ale Primului Ministru Pavel Filip cu Președintele României, Klaus Werner Iohannis în marja unor reuniuni multilaterale.  
  • ședința comună a celor două Guverne (Piatra Neamț, martie 2017),
  • vizita Președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, la București (28 septembrie)
  • reuniunea Comisiei Interguvernamentală pentru Integrare Europeană (Chișinău, mai 2017),
  • lucrările Comisiei mixte pentru Cooperare Economică, de la București din octombrie 2017
  • A doua ediție a Forumului bilateral în domeniul Justiției ( București, 23-24 noiembrie 2017),
  • Reuniunile Comisiei Mixte pentru Integrare Europeană dintre Parlamentele României și Republicii Moldova, de la Chișinău și de la București, noiembrie 2017)
  • nenumărate întâlniri la nivel sectorial și proiecte derulate în comun.

În plan economic, România rămâne principalul partener comercial al Republicii Moldova, poate și ca urmare a punerii în aplicare a Acordului de Asociere cu UE și a componentei sale de Comerț Liber. Schimburile noastre comerciale bilaterale au depășit 1,3 miliarde de dolari SUA anual. Investițiile românești sunt tot mai numeroase, la fel ca și intențiile noastre investiționale, care uneori chiar se materializează.

Am continuat și anul acesta să oferim asistență pentru dezvoltare în Republica Moldova, concretizată prin: Programul de renovare a grădinițelor, prin donația a 96 de microbuze dedicate transportului școlar, prin cele 5000 de burse oferite elevilor și studenților, prin finalizarea lucrărilor de renovare a secțiilor din cadrul Institutului Mamei și Copilului, sau la unele clădiri de patrimoniu cultural semnificative pentru Chișinău (Muzeul Național de Artă și Sala cu Orgă).

Militarii din Republica Moldova au fost aplaudați astăzi, cînd au defilat cu mândrie la parada militară de la București, dedicată Zilei de 1 Decembrie. De asemenea, ne bucurăm că prin implicarea militarilor din Republica Moldova la exerciții și cursuri comune am contribuit direct la profesionalizarea Armatei Naționale și vom continua să dezvoltăm cooperarea bilaterală și în acest domeniu.

În sfera afacerilor interne, subliniez numeroasele vizite de instruire în România și contactele bilaterale pe linia ministerelor de resort.

Totodată, menționez eforturile bilaterale și buna cooperare în cadrul Programului Operațional Comun dintre România și Republica Moldova, în perioada 2014-2020, pentru materializarea a trei proiecte majore de infrastructură, unul dintre acestea având ca obiectiv extinderea SMURD în Republica Moldova.

Nu este un slogan, ci o realitate simplă: acestea sunt doar câteva exemple de activități susținute de contribuabilul român în interesul tuturor cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de etnia, religia, limba vorbită sau regiunea geografică în care acesta trăiește.

România are o agendă clară în Republica Moldova și rămâne în continuare un ferm susținător al Republicii Moldova pe calea integrării sale europene.

Dorim ca prin acțiunile noastre să multiplicăm și să consolidăm progresele obținute până în prezent, să încurajăm derularea reformelor structurale, să contribuim la întărirea instituțiilor, astfel încât, toate acestea să genereze un nivel de viață mai bun pentru fiecare cetățean al Republicii Moldova.

Doamnelor și Domnilor,

Înainte de a încheia, vreau să aduc un cuvânt special de mulțumire și recunoștință sponsorilor noștri, care au contribuit generos la succesul acestei seri. Aceștia sunt companiile Alexandrion SA, Agricola Bacău și Sonimpex Topoloveni din România, precum și BCR Chișinău, Petrom și Pro TV Chișinău, din Republica Moldova.

De asemenea, vreau să mulțumesc corului de copii al Colegiului de Muzică ”Ștefan Neaga” din Chișinău, care ne va delecta în cele ce urmează cu o serie de colinde românești.

În final, La mulți ani România! La mulți ani tuturor românilor și celor care simt românește!