Actualitatea ambasadei

Participarea Ambasadorului României, Marius Lazurca, la evenimentele dedicate Zilei Veteranilor de Război

Ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurca, a participat miercuri, 29 aprilie 2015, la manifestările dedicate Zilei Veteranilor de Război, organizate la Cimitirul de onoare al eroilor români de la Țiganca (r. Cantemir).

În cadrul alocuțiunii sale, Ambasadorul României a declarat: ”Anul acesta, Republica Moldova și România îi comemorează în comun‎ pe cei care și-au dat viața pentru nașterea și edificarea României moderne. Țiganca este un loc care a văzut tragediile celui de-al Doilea Război Mondial, un loc care a consemnat jertfele Armatei Române pentru pământul strămoșesc.”

Programul evenimentului a mai cuprins un ceremonial religios, oficiat de un sobor de preoți condus de Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, depuneri de coroane de flori și alocuțiuni ale viceministrului Apărării al Republicii Moldova, Ana Vasilachi, ale atașatului român al apărării și ale reprezentanților veteranilor de război.

Reamintim că joi, 30 aprilie 2015, începând cu ora 11.00, manifestările vor continua cu vernisarea expoziției ”România și românii în Primul Război Mondial” la Centrul de Cultură și Istorie Militară din Chișinău.

Sărbătorirea Zilei Culturii Naționale la Bălți

17.01.2020

Ambasada României la Chișinău informează că ambasadorul României în Republica Moldova,…

Vizită la Mitropolia Basarabiei

21.12.2019

Ambasadorul României în Republica Moldova, E.S. Daniel Ioniță, a efectuat la 19 decembrie…

Grup de colindători la Ambasada României

21.12.2019

La 20 decembrie 2019, un grup de colindători de la IP Liceul Teoretic „Principesa Natalia…

Sărbătorirea Zilei Naționale a României la Lectoratul de limba română și vizita de lucru la Comrat

17.12.2019

O delegație a Ambasadei României la Chișinău, condusă de ambasadorul Daniel Ioniță, a…